Activitatea educativă a școlii

 


“Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, 
iar scopul educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil” 
(Immanuel Kant, 1992).





            Pornind de la această definire a educației, în școala noastră, activitățile  educative școlare și extrașcolare au fost concepute și organizate astfel încât să dezvolte gândirea critică și să stimuleze implicarea tinerei generații în actul decizional în contextul respectării drepturilor omului și al asumării responsabilităților sociale.



            Relația școală-comunitate este activă din perspectiva informărilor părinților cu privire la rezultatele școlare ale elevilor, participarea comunității la activitățile festive organizate de școală. Există relații și colaborări fructuoase cu instituțiile din localitate pentru sprijinirea nevoilor școlii (Politia, Biserica, Biblioteca comunală, Dispensarul medical, Primărie, Consiliu local, Asistent social).

Comentarii